Se afișează postările cu eticheta recomandari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recomandari. Afișați toate postările

11 aprilie 2014

Admiterea la Medicină în SUA

Toată viața mi-am dorit să fiu medic, așa că am avut un traseu clar în viață. M-am axat pe științele exacte în liceu și am învățat cu gândul că voi da la Medicină la Cluj. Pe vremea aceea se intra pe baza rezultatului la examen scris. Cred că tot așa e și în ziua de azi, dar nu știu sigur. Oricum, mai simplu de atât nu se putea. Examen, nota, gata! Eram însă foarte dezamăgită să văd că intrau studenți și cu nota 4 sau mai puțin într-un domeniu unde nu e loc de mediocritate, părerea mea.

Ei bine, aflasem în clasa a XI-a că cineva din liceul meu încerca să studieze în străinătate. Nu mă gândisem până atunci la varianta asta pentru că știam că nu-mi puteam permite să studiez pe la Paris sau Londra, ca să nu mai zic de SUA. Cu toate acestea, nu am lăsat niciodată oportunitățile să treacă pe lângă mine sau să aleagă alții cum să-mi croiesc drumul în viață. M-am interesat frumușel pe Internet despre procedeul de admitere și, cel mai important, despre burse. Așa am aflat că există o șansă și pentru cei care nu sunt copii de bani-gata, dar care doresc ceva mai mult de la viață decât li se oferă în societatea în care trăiesc. Cu susținere din partea părinților, cu moto-ul meu de când mă știu, "Pot eu!," m-am îmbarcat în călătoria vieții mele. Dacă m-aș fi aflat într-un tren virtual și cineva m-ar fi întrebat care e destinația mea, i-aș fi răspuns... "Spre mai bine de atât, căci știu sigur că există un astfel de loc!"

17 martie 2014

Cum Poti Studia in SUA

Acest post este pentru toti cei interesati in a studia in Statele Unite ale Americii, fie ca sunt elevi de liceu, studenti sau adulti in toata regula cu job si familie. Si eu am luat acest drum si imi dau seama ce mult ar fi insemnat sa am informatii de la cineva care a trecut prin aceasta experienta. Inainte de orice sfat ti-as putea da, vreau sa te rog sa nu te gandesti ca nu poti studia in SUA cu salariile/pensiile parintilor din Romania! Nu te descuraja daca situatia ta financiar nu iti surade. E adevarat ca educatia in SUA este scumpa, dar exista nenumarate burse si alte surse de ajutor financiar care sunt acolo sa te ajute. Si eu ma aflam in aceasta categorie de potentiali studenti, dar am incercat! Da-ti toata silinta si vei culege roadele.

Intre timp am facut un video pe youtube cu informatii despre acest subiect.

https://youtu.be/48FPDAxBLvk